În preajma prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, gândurile tuturor se îndreaptă spre cei aflați în nevoi și în suferință, mai ales spre copilașii pentru care greutățile vieții îi întâmpină mult prea repede, indiferent că vorbim de neajunsuri materiale, lipsa dragostei părintești sau boală.
Cu ocazia praznicului Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, râsete și zâmbete de copii, însoțite de rugăciune s-au înălțat până la Cer. Cu sprijinul și bunăvoința Smiley Zone Giroc, dar și a celor care au susținut acest demers de bunătate și omenie, 30 de copii s-au bucurat de o după-amiază deosebită la locul de joacă, unde au primit pizza, suc, jucării, dar mai ales dragoste, bunătate și mângâiere având parte de, așa cum spuneau chiar ei, „o excursie de neuitat”.
Parohia Ortodoxă Română Giroc, în colaborarea cu Primăria Comunei Giroc și Smiley Zone Giroc organizează o acțiune de suflet pentru 30 de copii din Centrul de zi „Sfântul Nicolae”, în data de 21.11.2019, între orele 13.00-15.00, cu ocazia sărbătorii Intrarea în biserică a Maicii Domnului. prin care acești copilași cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani vor avea bucuria de a petrece ore de neuitat la locul de joacă Smiley Zone Giroc, unde vor fi așteptați cu mâncare și băuturi răcoritoare de către organizatori.
Parohia Ortodoxă Română Giroc organizează preselecție pentru formarea unui cor de copii.
Corul va fi alcătuit din copii începând cu vârsta de 6 ani și va fi coordonat de Sturza Mircea, profesor de muzică și dirijor al Corului Parohiei Giroc, cu experiență în coordonarea de coruri de copii și adulți.
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiți, zi cunoscută în tradiția românească drept „Moșii de toamnă”. Astăzi, în toate bisericile ortodoxe parohiale și mănăstirești, se oficiază și parastasul pentru cei trecuți la Domnul.
Dintotdeauna, Biserica și-a manifestat grija față de cei care s-au mutat la viața cea ne-îmbătrânitoare consacrând ziua de sâmbătă pentru pomenirea acestora, spre iertarea păcatelor lor și spre odihna veșnică cu Sfinții. În mod special, însă, Sâmbăta dinaintea Înfricoșătoarei Judecăți, Sâmbăta Rusaliilor și prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moșilor și strămoșilor noștri cei din veac adormiți, zile care poartă denumirea de moșii de iarnă, moșii de vară și moșii de toamnă.
Hramul Bisericii este cea mai mare sărbătoare a unei parohii. Este sărbătoarea tuturor celor care fac parte dintr-o comunitate pusă sub ocrotirea și patronajul unui sfânt sau a unei sărbăori împărătești.
Parohia Giroc se bucură de ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, sărbătorit în fiecare an la data de 26 octombrie în întreaga creștinătate ortodoxă.
Biserica ortodoxă sf. Dimitrie din Giroc fost ridicată în anul 1759, în timpul administrației austriece a Banatului, sub Maria Terezia, iar în anul 1955, în timpul păstoririi bisericii de către preotul Andrei Ierhan, capata statutul de monument istoric.
De-a lungul timpului, biserica a avut parte de lucrări de renovare de mai multe ori: 1793, 1872, 1922, 1936, 1966 și 1995, însă starea de degradare a turlei a impus înlocuirea ei. Astfel, s-a realizat construcția unei turle noi, din lemn, acoperită cu tablă de cupru și chiar in ajunul prăznuirii Sf. Mare Mucenic Dimitrie, în data de 25 Octombrie 2019, la 260 de ani de la construirea bisericii, în timpul păstoririi preotului paroh, Marius Șonea a fost ridicată noua turlă spre bucuria credincioșilor giroceni și Slava lui Dumnezeu!
Parohia Ortodoxă Română Giroc are bucuria de a vă invita la sărbătoarea hramului bisericii noastre cu ocazia prăznuirii sfântului Mare Mucenic Dimitrie în zilele de 25-26 octombrie
Programul sfintelor slujbe:
Părintele Marius Sonea (Telefon 0723-973258), pe partea stângă a Girocului.
Părintele Adrian Covan (Tel. 0726 - 458458)

Primăria Comunei Giroc, în colaborare cu Mitropolia Banatului, organizează în data de 23 aprilie 2019, începând cu ora 17.00, Festivalul „În glas de toacă” ediția a XII-a, care se va desfășura în ograda Bisericii Ortodoxe ,, Sf. Dimitrie” din Giroc.
Vor participa grupuri de tineri din satele bănățene, precum și oficialități locale și reprezentanți ai Mitropoliei Banatului, care prin sunetul toacelor vor chema creștinii spre rugăciune și închinare în această Săptămână Mare a Patimilor Lui Hristos. Programul festivalului este următorul: