Dragii noștri, campania “𝐔𝐧 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞”, organizată de Asociația Filantropică Ortodoxă Sfântul Dimitrie din Giroc, a ajuns la final!

Putem ura cu sufletul împăcat, Hristos s-a născut! Cu ajutorul dumneavoastră am reușit să readucem încrederea în Moș Crăciun a peste 1800 de copilași nevoiași! Acum, lumea e mai frumoasă datorită vouă!

Mulțumim tuturor celor care nu au rămas indiferenți la strigătul de ajutor a celor mai puțin norocoși!

Mulțumim Jandarmeriei Române pentru sprijinul în acțiunile de distribuire a cadourilor! Încă o dată, s-a dovedit cum se unesc cetățeni, administrație, forțe de protecție românești în numele binelui comun!

Mulțumim voluntarilor, care au renunțat la pregătirea propriilor case pentru a ajuta îndeplinită acestei campanii filantropice!

Mulțumim tuturor celor implicați în această acțiune! Oameni care au dat din puținul lor, au creat comori în inimile micuților bucuroși de cadouri!

Cu toții trecem în noul an mai bogați, pentru că la final rămânem doar cu ceea ce am oferit!

Sărbători minunate tuturor! Să ne bucurăm de nașterea Mântuitorului nostru!

Avem plăcerea de a vă invita la un eveniment caritabil, și anume, prima ediție a Festivalului Recoltei, care are loc în data de 26 Octombrie., începând cu ora 15:00, în incinta Căminului Cultural din Giroc.

La acest eveniment filantropic, avem cu toții ocazia să ne implicăm într-un eveniment de suflet care încurajează colectarea de fonduri pentru cei mai puțin norocoși!

Opriți-vă și ascultați! Zăboviți puțin la înțelepciunea dobândită prin dor și dor și dor!

Luați-vă inima în brațe și strângeți-o tare, tare, pentru ca nu cumva să vă iasă din piept. Îmi răsună în gând cuvintele ucenicilor Luca și Cleopa, după ce s-au întâlnit cu Domnul Hristos pe drumul spre Emaus: “Oare nu ardea inima noastră în noi, când ne vorbea pe cale?”

590 de copii s-au bucurat de darurile oferite de către oameni inimoși. Mulțumiri tuturor celor care au contribuit la acest dar din suflet și pentru suflet! Versuri Olguța Berbec și Remus Novac

Pentru noi, un nume, pentru ei, MAMA!

Trei băieți și o fetiță de doar 8 săptămâni o așteaptă împărțiți între două familii inimoase spre a reveni acasă, pentru că încă de la sfârșitul lunii noiembrie, Svetlana se află în spital cu grave probleme de sănătate, trecând prin mai multe operații și luptând din răsputeri, cu răbdare și credință spre a-și putea stânge copiii în brațe.

Medici și asistente cu inimă bună se luptă pentru viața ei la Secția de Politraumatologie a Spitalului Județean din Timișoara, la aceste eforturi adăugându-se rugăciunile noastre, însă nu putem trece cu vederea cele patru suflete nevinovate care au nevoie de cele de trebuință spre a nu deveni o povară pentru inimoșii oameni care i-au luat în grijă. Oameni simpli, care din puținul lor au învățat să dăruiască, să împlinească și să iubească.

Cuvinte nu mai am!

Imaginile prezentate reprezintă acel “Mulțumesc!”, ce nu poate fi exprimat prin cuvinte ci doar prin sentimente.

Acesta este darul nostru și al copiilor pentru voi! Aceasta este colinda pe care dorim să o aducem în casele dumneavoastră în Noaptea Sfânta de Crăciun!

Parohia Giroc din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei a început o campanie care se adresează celor aflați în nevoi materiale și în suferință, mai ales acelor copii pentru care greutățile vieții vin mult prea repede, indiferent că vorbim de lipsurile materiale sau de absența dragostei părintești.

Trăim vremuri grele și tocmai de aceea pr. paroh Marius Șonea, împreună cu tinerii din parohie, a gândit o modalitate prin care să ofere ajutor acestor copii și familiilor acestora.

Cuvintele sunt sărace atunci când dorim să exprimăm trăiri sau sentimente, însă cuvântul acesta simplu, dar atât de puternic, “Mulțumesc!” reprezintă un mod frumos și adevărat de a ne arăta recunoștința.

De aceea, vreau să vă mulțumesc tuturor celor care ați dorit ca în palmele dumneavoastră să primiți inimi de copii, spre a aduce un zâmbet și o bucurie unor suflete sărmane! Vă mulțumesc pentru dragostea și dăruirea de care ați dat dovadă! Vă mulțumesc pentru inima pe care ați deschis-o în aceste vremuri și vă mărturisesc faptul că sunteți binecuvântați! Atât cei care ați primit scrisori, cât și cei care ați dorit, dar nu ați primit.

Mă adresez dumneavoastră cu emoții și cu o apăsare sufletească, deoarece am început o campanie de colectare a unor scrisori către Moș Crăciun pe care copiii “cu mai puțin” le-au scris.

Știți ce și-au dorit? Dulciuri!

Majoritatea asta și-au dorit... și un brăduț!

Aș vrea să va dau un exemplu de o mamă de doar 16 ani. Copil cu copii!

Știți ce-a cerut?

Pamperși și... un brăduț! Atât!

Aveți o întrebare?