Parohia ortodoxă română Giroc
Biserica Sf. Dimitrie
Parohia ortodoxă română Giroc
Biserica Sf. Dimitrie

Pomenirea celor adormiți în Săptămâna Luminată

 

Conform obiceiului, preoții Parohiei Ortodoxe Române din Giroc vor ieși la cimitirul din Giroc după următorul program:

Joi între orele 17.00-19.00;
Vineri între orele 17.00-19.00;
Sâmbătă între orele 10.00 - 19.00;
Duminică se va oficia slujba de pomenire în fața capelei la ora 12.00.

Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace!

Cu ocazia praznicului Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, râsete și zâmbete de copii, însoțite de rugăciune s-au înălțat până la Cer. Cu sprijinul și bunăvoința Smiley Zone Giroc, dar și a celor care au susținut acest demers de bunătate și omenie, 30 de copii s-au bucurat de o după-amiază deosebită la locul de joacă, unde au primit pizza, suc, jucării, dar mai ales dragoste, bunătate și mângâiere având parte de, așa cum spuneau chiar ei, „o excursie de neuitat”.

Mulțumim tuturor celor care s-au implicat pentru buna reușită a acestui moment de bucurie și vă invităm să urmăriți câteva cadre cu cea mai frumoasă răsplată pe care o putem primi: rugăciune, curăție, fericire, toate cuprinse în mici inimi de „Copii Mari”.

Aveți o întrebare?